În perioada în care se desfăşoară examenele de Bacalaureat, agenţii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 asigură menţinerea ordinii şi siguranţei publice la toate unităţile de învăţământ din Sectorul 6 în care se organizează testările finale.
Totodată, va fi asigurată funcţionalitatea camerelor de supraveghere ale şcolilor de pe raza sectorului, precum şi intervenţia promptă a agenţilor locali, în cazul producerii unor incidente.
De asemenea, vor fi monitorizate momentele sosirii şi plecării candidaţilor şi a însoţitorilor acestora, iar poliţiştii rutieri vor asigura fluidizarea şi dirijarea traficului rutier în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Orice problemă poate fi sesizată la Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6, telefon 021.9546, disponibil în permanenţă.