Contact

1 Comment so far. Feel free to join this conversation.

  1. Mariana Vasiloiu October 13, 2015 at 4:34 pm - Reply

    Am și eu o poveste de spus locuitorilor sectorului 6, celor care l-am votat pe primarul nostru.

    Este povestea casei de pe Drumul Sării în care locuiesc de peste 40 de ani și pe care dl. Mănescu a distrus-o, mai întâi ținând-o fără acoperiș vreo 15 luni, sub pretextul unei executări silite, pe care, de fapt, nu vroia să o execute și, mai apoi, încetând presupusa executare, fără desființarea mansardei neautorizate, care prezintă risc de prăbușire la cutremur sau vânt puternic (conform expertiză plătită de primărie cu 31000 lei, împreună cu proiectul de refacere acoperiș, pe care nu l-a folosit).

    Curtea de Conturi a descoperit în 2014 (Raport privind Finanațele Publice Locale din 2013), că primarul a contabilizat cheltuiala în sarcina primăriei și nu a debitorului, omul de afaceri și patron de firmă în construcții, cu influență în primărie și nu numai.

    Am informații și fotografii cu imobile zdravene, modificate fără autorizație, în scop comercial, cu voie de la primărie și care, la un cutremur mai mare, se pot transforma în ruine.

    Am documente și informații despre primăria cu care mă lupt din anul 2007.

    Cu stimă, Mariana Vasiloiu
    tel. 0723.867.396

    Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

Leave A Response